Anularea comenzii și politica de retur

Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, înregistrând o cerere de retur.
Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, aveți dreptul de a vă retrage din contractele încheiate la distanță, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care intrați dumneavoastră sau o parte terta, alta decat transportatorul, indicata de dumneavoastră, in posesia fizica a produselor / a ultimului produs.
Daca va retrageti, vom rambursa orice suma pe care am primit-o de la dumneavoastră, inclusiv costurile livrarii, cu excepția costurilor suplimentare determinate de faptul ca ati ales alta modalitate de livrare decat cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără Întârzieri nejustificate si, in orice caz, nu mai tarziu de 14 zile de la data la care suntem informati cu privire la decizia dumneavoastră de a va retrage din prezentul contract. Vom efectua aceasta rambursare folosind aceeași modalitate de plata ca si cea folosita pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului in care v-ați exprimat acordul expres pentru o alta modalitate de rambursare; in orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.
Expediați produsele sau înmânați-le direct noua la adresa Str. Badea Cartan, Nr.18, Sect.2, București, fără Întârzieri nejustificate si, in orice caz, in decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-ați comunicat retragerea. Termenul este respectat daca produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
Va trebui sa suportați costul direct al returnării produselor.
Sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezulta din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților si funcționării produselor.

Operatorii noștri vă vor oferi suport în alegerea modalității de returnare și vă vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat.

0